Sunt răcit sau am alergie?

În ultima vreme am aflat că mai multe persoane din zona în care locuiesc prezintă simptomele clasice ale alergiei la ambrozie, dar fără să știe exact de ce suferă:

  1. nas: strănuturi în salve în special dimineața, înfundarea nasului, secreţie nazală, mâncărime, reducerea mirosului (rinită,sinuzită);
  2. ochi: roşeaţă, mâncărime, lăcrimare, edeme (conjunctivită);
  3. cavitate bucală: mâncărimi în cerul gurii, furnicături de buze, de limbă;
  4. urechi: mâncărimi, senzaţie de înfundare cu auz diminuat;
  5. sistem respirator: tuse, productivă (bronşită), dificultăţi acute de respiraţie (astm);
  6. piele: mâncărime, înroşire (eczemă, urticarie);
  7. sistem gastrointestinal: balonare, greaţă, diaree, vărsături, dureri de stomac;
  8. cap: migrene, insomnie;

Și în cazul meu diagnosticarea s-a facut foarte dificil, am achitat sume considerabile pentru a fi diagnosticat ba cu sinuzită, ba cu deviație de sept, ba cu viroză respiratorie, ba cu infecție bacteriană. Timp de mai multe luni am fost plimbat de la un doctor lăudat la altul, cu programări peste minim 30 de zile. A venit iarna, alergia a dispărut și am rămas cu un teanc de diagnostice greșite. Abia în anul următor, pentru că am „răcit” în aceeași perioadă, m-am gândit la alergie, am citit pe Internet (spaima doctorilor) care sunt alergenii aeropurtați din perioada August-Septembrie, am fost la un laborator și am comandat testare pentru ambrozie și pelin, mi s-a confirmat astfel alergia la ambrozie. Abia după aceea am ajung la un alergolog cu auto-diagnosticul deja confirmat, mi s-a mai făcut și un prick test cu mai mulți alergeni dar ambrozia a fost singurul la care am reacționat.

Principiul de mai sus se aplică oricărei alergii respiratorii, indiferent dacă este la polenul copacilor, gramineelor (ierburilor) sau buruienilor (ambrozia). Doar perioada de declanșare a simptomelor diferă.

V-am povestit pe scurt cum am aflat eu că am alergie la ambrozie. Nu credeam dar acum știu cu siguranță că e foarte ușor să fii diagnosticat greșit. Dacă e vorba de un copil care beneficiază regulat de viroze respiratorii grație sistemul de învățământ românesc, diagnosticarea alergiei e și mai dificilă, știu părinți care sperau ca ceaiurile de ridicare a imunității să trateze alergia copiilor.

Dacă tu sau cineva apropiat are simptomele mai sus menționate în perioada August-Septembrie, faceți o vizită la alergolog cu trimitere de la medicul de familie pentru a confirma sau elimina posibilitatea alegiei, înainte să primiți ca mine tratamente inutile cu antibiotice sau tomografii craniene scumpe. Nu spun să vă auto-diagnosticați ci să sugerați medicului de familie și posibilitatea unei alergii. Chiar dacă nu ai avut nici o alergie toată viața, e posibil sa capeți una la ambrozie, un alergen extrem de puternic, doar pentru că te-ai mutat în alta zonă a orașului.

Share pentru a-ți avertiza și cunoscuții că „răceala” prelungită s-ar putea să fie de fapt o alergie.

2 comentarii la „Sunt răcit sau am alergie?

  • 7 septembrie 2015 la 10:30 AM
    Permalink

    Eu de un an(2014) am aflat ca am alergie la ambrozie. Aceleasi simptome descrise in articol in aceeasi perioada de an. Am fost la alergologie, am facut testele si cea mai agresiva a fost ambrozia. Alergologul mi-a dat pliante in limba franceza scuzandu-se ca sistemul de sanatate din Romania nu are nicio posibilitate de informare a cetatenilor si bineinteles mi-a recomandat un spray sublingual, care am inteles ca nici dupa 5 ani nu da rezultate . Se spune pe internet ca exista doar in vestul tarii. Cu regret va informez ca toata tara este infestata de aceasta buruiana. Eu stau in Bucuresti si pana pe 15 august alergia a fost acceptabila. Dar din 15 august am inceput sa ma sufoc noaptea, am mancarimi de ochi si urechi insuportabile. Nimeni nu face nimic pentru a starpi aceasta buruiana. Am inceput sa merg pe strada si sa o smulg de pe marginea trotuarelor sau a caselor(starpirea buruienii de pe strada cred ca intra in atributiile primariilor, dar sunt prea ocupati cu furtul). Daca s-ar face campanie televizata(dar nu de protejare a acestei buruieni cum a facut postul Realitatea prin Alexandra Pacuraru) poate oamenii ar constientiza cat de periculoasa este ambrozia.

    Răspunde
  • 28 septembrie 2015 la 5:54 PM
    Permalink

    Este ingrozitor!!! In sfarsit cineva a inceput sa se sesizeze si sa apara materiale despre aceasta alergie. din cate am aflat ambrozia asta intra tot la alergiile cu polen si trebuie privita cu seriozitate ca se extinde din ce in ce mai mult.
    La sensiblue mi-au recomandat un fel de unguent..o crema care actioneaza ca o bariera si impiedica polenul sa fie inspirat. Acum…daca alergia este severa e clar ca trebuie luat cu ceva in completare ca sa faca fata simptomelor. Mie mi s-a parut interesant si e si usor de tinut in geanta. Hay Max se numeste si il recomand pentru ca e singurul produs pe care l-am gasit ce nu trateaza ci impiedicat polenul sa patrunda in organism.
    Anne stii ceva de el?
    Sanatate!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *